Când m-am aşezat în faţa calculatorului ca să scriu aceasta scrisoare şi să fac o trecere în revistă a evenimentelor din ultimul timp, am realizat că s-au împlinit deja 2 luni de când am plecat din Romania. M-am surprins de viteza cu care zboară timpul, implicit anii vieţii noastre. Parcă mai ieri ne vedeam de activităţile noastre cotidiene, reobişnuindu-ne şi reintegrându-ne în viaţa din Romania, ca astăzi să ne aflăm la mii de kilometri schimbând complet decorul şi reobişnuindu-ne de astă dată la viaţa şi activităţile de aici. Sunt doar două luni scurse, însă trăirile noastre interioare, intensitatea şi succesiunea evenimentelor din acest timp relativ scurt, ne-au facut să pierdem noţiunea zilelor.
La trecerea dintre ani ne încearcă sentimente dintre cele mai nobile, uitând parcă de toate presiunile, poverile și părerile care ne-au făcut umblarea uneori aproape insuportabilă în cursul anului. Am ajuns în sfârșit la punctul unde începem un nou capitol.
Oricât de dureroasă ar putea fi retrospecția uneori, finalul de an se pretează la o asemenea privire în urmă ca să ne contabilizăm câștigurile și pierderile. Chiar dacă nu o facem cu obiectivitatea contabilului ci cu subiectivitatea artistului, ne prinde bine să găsim în experiența de curând scursă resorturi care să ne împingă înainte, resurse pe care să ne construim viitorul. Faptul că biruințele nu sunt nici multe, nici de lungă durată sau cu impact mare nu ne împiedică să ni le punem înainte și să tânjim spre emularea lor sau reiterarea lor. Pentru motivul că uneori chiar reușim să repetăm biruințe mai vechi, se merită chinul retrospecției.
E greu astăzi să-ţi mai imaginezi viaţa fără Colgate şi fără pledoaria pentru efectele curative ale fluorului, dar şi fără imaginea deja prea uzată a oului scufundat în soluţia acidă – veritabilă metaforă publicitară a începuturilor (e un fel de-a spune că înainte să fie oul sau găina a fost muşcătura pofticioasă din prăjitura cu cremă de vanilie şi ph-ul pernicios din cavitatea muşcătoare). Şi tot aşa, greu era – în vremuri apuse – să-ţi imaginezi viaţa fără pasta de dinţi Super Cristal, cu gust de banane (singurul material didactic graţie căruia copiii puteau să-şi închipuie fructul oprit… sub tejghea, de vînzătoarea de la alimentară).
Când vine vorba despre copaci, facem distincţia între aceia care produc roadă comestibilă şi cei cu roadă necomestibilă. Pe cei dintâi îi numim pomi. În prima zi a anului, pe când eram la închinare cu adunarea, Domnul mi-a adus aminte de pilda pomului care nu rodise, iar stăpânul a fost decis să-l taie, dar, la insistenţele vierului, a acceptat să-l mai lase în picioare încă un an (Luca 13:1-9).
Lunile septembrie şi octombrie au adus începutul unui nou an şcolar şi universitar. Printre studenţii bobocii se numără şi Emilia [...]
Moartea este o realitate stânjenitoare pentru fiecare om. Biblia afirmă despre moarte că a intrat în lume prin păcatul primului om [...]