La trecerea dintre ani ne încearcă sentimente dintre cele mai nobile, uitând parcă de toate presiunile, poverile și părerile care ne-au făcut umblarea uneori aproape insuportabilă în cursul anului. Am ajuns în sfârșit la punctul unde începem un nou capitol.
Oricât de dureroasă ar putea fi retrospecția uneori, finalul de an se pretează la o asemenea privire în urmă ca să ne contabilizăm câștigurile și pierderile. Chiar dacă nu o facem cu obiectivitatea contabilului ci cu subiectivitatea artistului, ne prinde bine să găsim în experiența de curând scursă resorturi care să ne împingă înainte, resurse pe care să ne construim viitorul. Faptul că biruințele nu sunt nici multe, nici de lungă durată sau cu impact mare nu ne împiedică să ni le punem înainte și să tânjim spre emularea lor sau reiterarea lor. Pentru motivul că uneori chiar reușim să repetăm biruințe mai vechi, se merită chinul retrospecției.
La trecerea dintre ani unii dintre noi încercăm să ne adunăm gândurile căutând să întrezărim ce ne pregătește Dumnezeu în anul care ne stă înainte. Nu cumva putem identifica în prezent semințele viitorului nostru? Nu cumva întrezărim undeva în trecut tiparul viitorului nostru? Adevărul este că nu toți ne dorim să deslușim umbrele viitorului nostru și nu neapărat pentru că suntem impasibili la ce va fi să vină peste noi, ci pentru că nu suntem toți suficient de puternici să ne luptăm cu această cunoștință.
Ne luptăm cu prognosticul bolii pe care îl purtăm în trup, cu estimările financiare ale unui număr tot mai mare de specialiști, cu concluziile socio-economice ale recensământului, cu rezultatele sondajelor de opinie și ne întrebăm cât timp vom mai ține piept tuturora.
Ce s-ar întâmpla dacă ai ști ceea ce are Dumnezeu pregătit pentru tine în anul acesta? Ai fi dispus să aștepți ca Dumnezeu să aducă oportunitățile pentru împlinirea intențiilor Sale cu viața sau ai urmări țelul acela cu orice preț? Cât de mare ar fi prețul pe care ai fi dispus să-l plătești pentru a atinge idealul lui Dumnezeu cu tine?
Să luăm ca exemplu pe doi tineri despre care Biblia spune că au primit confirmarea despre intenția lui Dumnezeu cu ei cu mult înainte ca să se împlinească aceasta: Iacov și Iosif, primul fiind tată pentru cel de-al doilea.
Iacov s-a născut al doilea dintr-o pereche de gemeni, imediat după Esau. În timpul sarcinii Rebeca și Isaac au căutat să înțeleagă ce semnifică agitația din pântecele Rebecăi și oracolul le-a descoperit că au loc dispute pentru prioritate între copii, care vor fi continuate pe parcursul vieții lor, dar care se vor finaliza cu supunerea celui dintâi născut față de cel născut al doilea. Părinții au ajuns să se atașeze de câte unul dintre cei doi fii: tatăl l-a luat pe Esau sub aripa lui, iar mama pe Iacov. Cu siguranță că în discuțiile lor a reieșit nu o dată vocația arătată prin oracol pentru Iacov, deși tatăl băieților părea să nu țină cont de acest dat. Din ingenioasa chimie a relațiilor de familie se naște un conflict de toate frumusețea în care câștigătorii sunt Rebeca și Iacov. Ei vor smulge prin înșelăciune toate onorurile patriarhului pentru fiul născut al doilea, spre marea întristare a tatălui și spre mânia lui Esau.
Iacov și-a făcut viitorul imediat cu mâna lui: Iacov este practic izgonit de acasă, chipurile să-și găsească soția. Cât de diferită era situația lui, care pleca de acasă doar cu un toiag, față de a tatălui său care nu trebuise să bată acest drum, pentru că Avraam își trimisese sclavul de încredere să-i găsească o soție lui Isaac punându-i la dispoziție toate averile sale. A primit binecuvântarea tatălui său, dar a rămas cu totul lipsit de orice mijloace și trebuie să-și găsească un rost în lume pe cont propriu. Iacov ajunge să-și vândă pielea foarte ieftin doar ca să aibă un loc unde să-și plece capul și să aibă mâna fetei care o îndrăgise, fiind înșelat să muncească din greu timp de 14 ani, cu o familie în creștere și cu un salariu în continuă schimbare în defavoarea sa. Dacă ar fi știut Iacov ce consecințe urmau să aibă alegerile sale, oare ar mai fi simțit presiunea de a aduce la îndeplinire prin eforturi proprii oracolul lui Dumnezeu?
Iosif primește visuri de la Dumnezeu pe care nu le ascunde, ci le povestește familiei sale cu nedisimulata bucurie a celui favorizat. Această înaltă stimă de sine a lui Iosif a fost alimentată de darul tatălui său care mărturisea, spre marea dezamăgire a fraților săi, despre un destin de stăpân și nu de slugă în casa părintească. Nimic mai greu de cuantificat decât contribuția fiecărui fiu / fiică la bunăstarea familiei părintești. Să te ferească Dumnezeu să ajungi într-un litigiu care trebuie să stabilească cuantumul contribuției personale a fiecărei odrasle. Pe când ai impresia că ai clarificat algoritmul după care se judecă acest caz, careva dintre urmași se grăbește să-l schimbe în folosul său. Iosif a căzut victimă planurilor fraților săi care nu împărtășeau intențiile tatălui lor despre moștenitor.
Spre deosebire de Isaac, Iacov nu își trimite fiul de acasă ca să fie protejat de concurenții la moștenire. Poate că îl credea în siguranță în apropierea sa. Din contră Iacov îl trimite pe Iosif în gura leilor, care își fac voia cu el. Degeaba își susține Iosif cauza cu rugăminți fierbinți pornite din adâncul sufletului său neliniștit (Gen. 42:21). Ruben reușește să tempereze mânia lor doar pentru o vreme, iar Iuda le-o canalizează spre o soluție nesângeroasă. Așa că Iosif, asemenea lui Iacov, ajunge într-o țară străină, sub controlul unui om care beneficiază de serviciile lui.
Atât Iacov cât și Iosif, au trecut prin grele perioade în viața lor, când au fost despărțiți în mod forțat de familia părintească, dar Dumnezeu le-a dat o familie a lor. Amândoi ai ajuns în țară străină, în slujba unor oameni care nu-L cunoșteau pe Dumnezeu tatălui lor. Chiar și așa Dumnezeu a vegheat asupra lor să aibă din cele necesare vieții, deși au fost încercați prin lipsuri și nedreptățire. Fiecare dintre ei încearcă fără succes să scape din nedreptățile care li se fac doar pentru a cădea într-o nedreptate și mai mare. Iacov îl confruntă pe socrul său că la înșelat cu prima lui soție, doar ca să fie prins cu încă un contract de șapte ani. Iosif refuză avansurile stăpânei sale pentru a fi acuzat pe nedrept și întemnițat pentru rele imaginate.
La un moment dat atât Iacov cât și Iosif au întrezărit o luminiță de speranță la orizont și a încercat să determine o schimbare în bine, dar fără succes. Așa crede Iacov când încearcă să negocieze un nou contract cu socrul său, tot pe șapte ani care urma să fie schimbat de zece ori în următorii ani. Iosif crede că vede luminița de la capătul tunelului când anunță eliberarea paharnicului, doar ca să realizeze că a fost uitat pentru următorii doi ani tot în temniță.
Atât pentru Iacov cât și pentru Iosif Dumnezeu aduce o zi a eliberării, deși ziua împlinirii profeției încă era departe. Era măcar o ocazie mai dulce după tot amarul pe care l-au înghițit ani de zile. Laban îl lasă în cele din urmă pe Iacov să plece, dar toate averile acelea câștigate în Padan-Aram, Iacov le leagă prin contract de soțiile sale, fiicele lui Laban (Gen. 31:50). Iosif ajunge să fie desemnat mare vizir peste Egipt, dar el muncește pentru Faraon al cărui funcționar este. Când urmau să se împlinească promisiunile lui Dumnezeu?
Confruntarea lui Iacov cu frații săi duce la clarificarea relației dintre ei, dar nu și la îndeplinirea promisiunii lui Dumnezeu în această fază. Și din această circumstanță Iacov caută să obțină ce este mai bine pentru el, crezând că prin darurile sale generoase ar putea să șteargă dureroasa amintire a moștenirii patriarhale pierdute. Iacov se împacă cu Esau, dar nu vor locui împreună. În cele din urmă Esau părăsește Canaanul departe de fratele său. Se subînțelege că la moartea tatălui său a preluat averea părintească. Momentul care valorează mai mult decât toate preocupările lui Iacov de a-și intra în drepturi este revelația de la Betel, când Dumnezeu îi schimbă numele din Iacov în Israel și Își înnoiește promisiunea față de el că îi va Canaanul de moștenire lui și urmașilor săi (Gen. 35).
Isaac a avut 60 de ani când i s-au născut cei doi fii și a aflat profeția privitoare la ei. A mai trăit încă 120 de ani până la moartea sa. Dacă ar fi știut că așteptarea pentru îndeplinirea promisiunii lui Dumnezeu ar fi presupus zeci de ani de tulburări în familie și despărțirea fiilor săi poate găsea o formulă mai înțeleaptă, așa cum a făcut tatăl său Avraam cu Ismael și cu fiii Cheturei. Dacă Iacov ar fi știut că inițiativele sale față de fratele său și tatăl său urmau să-i aducă 20 de ani și mai bine de necazuri probabil că ar fi așteptat liniștit ca Dumnezeu să-și împlinească planul.
Când Iosif se întâlnește cu frații săi, Dumnezeu aduce la îndeplinire promisiunea. Chiar dacă deocamdată nu este o supunere conștientă a fraților mai mari față de fratele mai mic cu visuri de mărire, Biblia evidențiază că Iosif și-a adus aminte de visurile din tinerețe. Înainte a le descoperi adevărata sa identitate, Iosif le administrează fraților săi o lecție de responsabilitate, pentru a se asigura că sunt mai înțelepți decât atunci când l-au vândut. Adevărata împlinire a promisiunii lui Dumnezeu pentru Iosif nu vine când frații i s-au închinat siliți de rangul marelui vizir pe care îl deținea Iosif, nici măcar atunci când Iacov confirmă prin testament rangul de întâi născut al lui Iosif. După moartea patriarhului, frații încă nu și-au recuperat încrederea în fratele lor. Modul exemplar în care le răspunde și grija pe care le-a purtat-o în Egipt pe tot parcursul vieții sale este impresionantă. Nu este de mirare că singura cerere pe care Iosif le-o face, aceea de a fi luat din Egipt când vor ieși cu toții, este împlinită. În ultimă instanță Iosif a primit închinarea fraților săi în ascultare. Dacă ar fi știut Iosif că îi va lua 10 ani să vadă împlinirea promisiunii lui Dumnezeu, probabil că nu ar fi plecat de acasă ca să afle vești despre frații săi.
Este important să știm viitorul? Un lucru trebuie să știm: viitorul apropiat se aliniază intențiilor lui Dumnezeu pe termen lung cu noi. Ce trebuie să știm despre intențiile lui Dumnezeu pe termen lung cu noi? Intenția lui Dumnezeu cu noi este sfințirea / desăvârșirea noastră și pregătirea pentru patria cerească. Toate celelalte planuri se subordonează acestuia mai mare și mai important. Uneori ne vine greu să mai vedem planul cel mare al lui Dumnezeu, dar este un defect temporar și se datorează insensibilității pe care o avem de a desluși cerul din negura în care ne aflăm. Imediat ce ieșim de sub nor sau din ceață, vedem din nou cerul și gândim mai lucid.
Cu totul surprinzător, Epistola către evrei îi amintește pe Iacov și Iosif pe scurt doar în relație cu predicția lor de revenire a lui Israel în Canaan, ca și cum nimic din tumultuoasa lor viață nu ar merita amintirea. Dacă nimic altceva nu ar rămâne în urma ta decât pasiunea pentru patria cerească este un mare câștig nu numai pentru tine ci și pentru cei rămași în urma ta.
Scopul căruia trebuie să i se subordoneze întreaga noastră existență de creștin, de creaturi în lumea creată de Dumnezeu, ar trebui să fie ceva asemănător celui conceput de Pavel în cuvintele următoare: „Mă aștept și nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de rușine cu nimic, ci că acum, ca totdeauna, Cristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea.” (Filipeni 1:20) Indiferent ce va îngădui Dumnezeu să vină peste viața noastră, dacă ne subordonăm viețile acestui mai mare și mai deplin scop, vom avea pacea și bucuria despre care Pavel spune că nu trebuie să ne părăsească. Așa să ne ajute Dumnezeu!
