Beniamin Fărăgău cu “Geneza”, la Providenţa

Beniamin Fărăgău cu “Geneza”, la Providenţa

Cartea “Geneza”, implicaţiile ei şi legătura ei cu Noul Testament au fost prezentate azi de Beniamin Fărăgău, în Biserica noastră. Circa o sută de credincioşi din biserică, din oraş şi împrejurimi au venit să descopere noi profunzimi ale Cuvântului lui Dumnezeuşi noi zone ale vieţii şi inimii în care acesta trebuie să lucreze.

Ziua nu a fost suficientă pentru a străbate nici jumătate din prima carte a Bibliei. Beniamin Fărăgău a accentuat importanţa Numelui lui Dumnezeu, a rolului de preot al credinciosului în cultura în care a fost aşezat, şi a revenit mereu la bunătatea şi harul lui Dumnezeu care are răbdare şi ne aşteaptă să ne întoarcem la El. Invitatul nostru nu s-a sfiit să compare istoria Potopului cu celelalte istorii similare din cultura omenirii şi să scoată în evidenţă caracterul şi atotputernicia lui Dumnezeu, evidenţiind faptul că Moise nu a plagiat, ci a fost inspirit deDumnezeu cu un scop précis: învăţarea şi prevenirea poporului.

Toţi cei prezenţi au fost stârniţi să se reîntoarcă la Cartea Geneza şi să-L vadă în ea pe Dumnezeu şi caracterul Său.

Acest articol a fost publicat în categoria Evenimente cu tag-urile , .